Secția ATI va funcționa în clădirea Nefromed

  • în cursul zilei de astăzi, conducerile Consiliului Județean, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Direcției de Sănătate Publică și Spitalului Județean au identificat spațiul în care va funcționa temporar Secția ATI și au stabilit ce modificări urgente trebuie făcute pentru a corespunde din punct de vedere al reglementărilor DSP și ISU

Secția ATI a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț va funcționa temporar în clădirea Nefromed, situată în imediata apropiere a unității sanitare. În cursul zilei de astăzi, reprezentanții Consiliului Județean, ai Direcției de Sănătate Publică, Inspectoratului pentru Situații de Urgență și ai Spitalului Județean au inspectat spațiul respectiv și au stabilit ce modificări trebuie realizate, astfel încât să se poată obține avizele instituțiilor abilitate.

Astăzi, 21 noiembrie, am continuat întâlnirile cu factorii de decizie, pentru a identifica soluția cea mai bună referitoare la spațiul în care va funcționa Secția ATI a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, până va trece pandemia.

În prima parte a zilei m-am întâlnit cu reprezentanții ISU, DSP, ai proiectantului clădirii Nefromed și doamna manager interimar de la Spitalul Județean și am convenit că spațiul cel mai potrivit pentru amenajarea ATI este în clădirea unde funcționează Nefromed. Am mers cu toți cei care au participat la discuții în spațiul respectiv, pentru a stabili ce modificări urgente trebuie făcute, astfel încât să corespundă din punct de vedere al reglementărilor DSP și ISU“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.

Aparatura pentru ATI va fi asigurată de la Spitalul Modular COVID Lețcani

Întrucât în prezent în spațiile ATI din spital, unde a avut loc regretabilul incident de pe 14 noiembrie 2020, se desfășoară o anchetă care va elucida cauzele incendiului, aparatura care se găsește în incinta lor nu poate fi utilizată. Din acest motiv, la solicitarea conducerii Consiliului Județean se vor aduce la Piatra Neamț echipamente de la Spitalul Modular COVID Lețcani.

Vom trimite de urgență o solicitare către ADI Euronest, pentru a transfera de la Spitalul Modular COVID de la Lețcani injectomate, ventilatoare și monitoare pentru controlul funcțiilor vitale, întrucât cele care se găsesc la Spitalul Județean sunt blocate în spațiile ce sunt vizate de ancheta în desfășurare declanșată după incendiul de pe 14 noiembrie de la Secția ATI și nu pot fi disponibilizate deocamdată.

În calitate de vicepreședinte al CJSU, solicit prefectului să convoace rapid o ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, pentru că suntem într-o situație de urgență, ca să parcurgem în cel mai scurt timp posibil toate procedurile necesare continuării și finalizării lucrărilor astfel încât spațiul să poată găzdui Secția ATI.

Acționăm contracronometru. Trebuie găsite rapid cele mai bune soluții și nemțenii infectați cu SARS CoV-2 care au nevoie de terapie intensivă să primească îngrijirea de specialitate“, a mai spus președintele Ionel Arsene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat:

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close