Incendiu la un apartament în Piatra Neamț
Pompierii militari au fost solicitați să intervină la un incendiu produs la un apartament din municipiul Piatra Neamț.
Pompierii intervin cu două autospeciale pentru stingere și o autospecială complexă pentru intervenție pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la un apartament situat la etajul 3, pe bulevardul Traian în municipiul Piatra Neamt.
Un pompier (lt. Ionuț Țobârnac) ce se afla in trecere pe lângă locul evenimentului a mers din ușă în ușă până la etajul al treilea și a anunțat că este un incendiu produs într-un apartament din bloc și le-a recomandat locatarilor să părăsească locuinţele. Astfel, s-au autoevacuat aproximativ 20 de persoane.
La sosirea forțelor de intervenție incendiul se manifesta cu flacără deschisă în interiorul apartamentului, cu degajare mare de fum.
Pompierii au localizat și lichidat incendiul și au evacuat fumul cu ajutorul mijloacelor specifice de intervenție. În urma incendiului apartamentul a fost distrus în totalitate, iar alte trei apartamente au fost deteriorate ca urmare a apei folosite pentru intervenție.
Proprietara locuinței in vârstă de aproximativ 29 de ani a suferit arsuri ușoare. Aceasta a primit îngrijiri medicale de la echipajul de la SAJ dar a refuzat transportul la spital.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind jocul copiilor cu focul.
Plutonierul adjutant Cătălin Buțurcă, care se afla în timpul liber, a fost alături de camarazii săi și i-a sprijinit la intervenție.
Și de această dată avem convingerea ca dragostea față de semeni este o calitate importantă a salvatorilor.