Răzvan Cuc este cel mai tânăr candidat pentru fotoliul de primar al municipiului Piatra Neamț
Cel mai tânăr candidat la fotoliul de primar al municipiului Piatra-Neamț la alegerile locale din 27 septembrie 2020 este Alexandru-Răzvan Cuc.
Cel mai tânăr candidat la Primăria municipiului Piatra-Neamț are 36 de ani și a ocupat funcții înalte atât la nivel local cât și național, cea mai cunoscută fiind cea de Ministru al Transporturilor.
Cuc este născut la 4 decembrie 1983.
Este licenţiat în integrare economică europeană la Facultatea de Studii Economice ale Integrării Europene, Universitatea Româno-Americană din Bucureşti şi licenţiat în drept la Facultatea de Drept şi Administraţie Publică, Universitatea Hyperion din Bucureşti. A absolvit un curs dedicat dezvoltării capacităţii antreprenoriale și un curs de psihologia relaţiilor umane, organizate de Universitatea Româno-Americană.
A fost bursier în Marea Britanie al programului Leonardo Da Vinci și a urmat un curs privind stabilirea profilelor de piaţă organizat de ITC Geneva.
În 2008, a absolvit, programul de Master în Integrare Economică Europeană al Universităţii Româno-Americane.
Pe plan local, Răzvan Cuc a fost administrator public (county manager), consilier județean dar și director al mai multor societăți.
La nivel național, a ocupat funcția de expert în cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului, expert în cadrul Ministerului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ şi Mediul de Afaceri și secretar de stat în Ministerul Transporturilor.
Totodată, din 11 decembrie 2016, a fost ales deputat iar în activitatea parlamentară a ocupat funcția de vicepreşedinte al Comisiei pentru transporturi şi infrastructură a Camerei Deputaţilor dar și preşedinte al Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.
La 4 ianuarie 2017, a fost învestit în funcţia de ministru al Transporturilor. La 14 iunie 2017, şi-a înaintat demisia din funcţie, alături de majoritatea membrilor Cabinetului Grindeanu. Alexandru-Răzvan Cuc a mai fost propus, la 28 iunie 2017, ministru al Transporturilor în guvernul Mihai Tudose, fiind învestit în funcţie la 29 iunie 2017. A deţinut acest portofoliu până la 12 octombrie 2017.
Începand cu data de 22 februarie 2019 a revenit în funcția de ministru al Transporturilor până pe 4 noiembrie 2019, odată cu instalarea liberalilor la putere.
Răzvan Cuc a fost primit în organizația PSD Neamț de mai bine de un an, lucru care se datorează şi prieteniei sale cu Ionel Arsene, președintelui Consiliului Judeţean Neamţ.
Totodată, cât a fost ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc l-a sprijinit considerabil pe Ionel Arsene în modernizarea drumurilor din județul Neamț (Ministerul Transporturilor a alocat peste 100 de milioane de euro refacerii drumurilor din județ).