Incendiu la Zănești! Focul a pornit de la o lumânare lăsată aprinsă!

În această dimineață, prin apel la 112, în jurul orei 04:10, pompierii pietreni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință din localitatea Zănești.

La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Piatra Neamț cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, un echipaj de pompieri voluntari din cadrul SVSU Roznov cu autospeciala de stingere din dotare și voluntari din cadrul SVSU Zănești.

Incendiul se manifesta la o anexă (terasă) lipită de locuință și la acoperișul clădirii.

Forțele de intervenție au localizat și lichidat incendiul în urma căruia au ars:

  • acoperișul locuinței pe o suprafață de aproximativ 150 mp;
  • bunuri materiale depozitate in podul locuinței (obiecte de mobilier și materiale textile);
  • bunurile materiale aflate pe terasă (elemente de mobilier, aparate electrocasnice etc).
    Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind focul deschis în spații închise (lumânare)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: