Bogdan Gavrilescu, candidatul PMP pentru funcția de primar la Piatra Neamț: “îmi place să cred că am reușit să mă fac rapid remarcat în eșalonul politicii nemțene”
Viceprimarul municipiului Piatra Neamț, Bogdan Gavrilescu, și-a anunțat candidatura pentru fotoliul de primar al municipiului Piatra Neamț încă din luna ianuarie. Astăzi, Gavrilescu prezintă pe larg de ce a ales să intre în politică și de ce își dorește ca Piatra Neamț să devină un oraș de 10+.
Am decis să intru în politică în 2015, la sugestia prietenilor mei, care mă consideră un om onest și întreprinzător. Activând ani la rând în mediul privat, am considerat ca cel mai bine mă pot integra într-un partid de dreapta. Am decis atunci, să susțin doctrina Partidului Mișcarea Populară și echipa condusă de președintele, Eugen Tomac, prietenul și colegul meu. Să nu uităm că președintele onorific al PMP, este nimeni altul decât Traian Băsescu, unul dintre cei mai abili oameni politici ai României.
Eu, fără experiență politică, însă cu forțe proaspete, cu energie pozitivă și implicare pentru schimbare, îmi place să cred că am reușit să mă fac rapid, într-un mod pozitiv, remarcat în eșalonul politicii nemțene.
Vă reamintesc faptul că Partidul Mișcarea Populară este un partid de centru dreapta, care și-a propus reînnoirea clasei politice și depolitizarea instituțiilor statului. Și în echipă mea există tineri cu potențial, oameni care nu au mai activat în mediul politic.
Lansat de Fundația Mișcarea Populară, creat la inițiativa fostului președinte al statului, Traian Băsescu, Partidul Mișcarea Populară este un partid tânăr înființat la începutul anului 2014.
De ce am ales PMP? Cu ce ne diferențiem de alte partide?

Electoratul trebuie să știe că 85% din membrii şi conducerea Mişcării Populare sunt oameni noi, care n-au mai făcut politică, în general oameni tineri, care vin în forță, cu alte viziuni. Proiectele PMP vizează proiecte orientate spre popor și spre nevoile cetățeanului.
Ne dorim reducerea numărului de parlamentari la 300. Pentru mandatul 2016-2020, sunt 465 de parlamentari, dintre care 17 sunt reprezentanți ai minorităților, iar 448 sunt aleși. Mulți! Mult prea mulți.
Luptăm pentru un proiect modern de Lege a Sănătăţii, care să conducă la eficientizarea şi creşterea calităţii actului medical. Politica noastră în domeniul muncii este: cine muncește trebuie să aibă mai mult, decât cine nu muncește.
Un alt proiect al Partidului Mișcarea Populară este acela de a sprijini tinerii absolvenți să își deschidă propriile afaceri, prin subvenționarea antreprenoriatului absolvenților.
Să nu uităm și de cel mai important proiect de țară, propus de PMP, unirea României cu Republica Moldova. Frații noștri de peste Prut, trebuie să se întoarcă la Patria Mamă.
Și dacă am tot vorbit de Partidul Mișcarea Populară, un partid tânăr pe scena politică din România, la Neamț, PMP a reușit să-și respecte mare parte din promisiunile făcute în urmă cu patru ani, iar asta o vom prezenta curând.
Construim împreună un oraș Piatra-Neamț de 10+! Toți pentru Piatra-Neamț!