Un turist din Baia Mare și-a pierdut viața în Masivul Ceahlău
Un turist și-a pierdut viața în această dimineață, în timpul unei ascensiuni în Masivul Ceahlău. Bărbatului i s-a făcut rău, iar soția a sunat la 112. Echipajul Salvamont sosit la fata locului nu l-a mai putut salva. Din primele date se pare că victima suferea de afecțiuni cardiace.
În această dimineață cei doi soți din Baia Mare au început să urce către Cascada Duruitoarea. La un moment dat, bărbatului în vârstă de 60 de ani i s-a făcut rău, iar soția sa a cerut ajutorul autorităților.
Plafonul de nori era foarte jos, iar intervenția cu elicopterul imposibilă, singura variantă fiind stabilizarea pacientului și transportul pe cale terestră.
Raul Papalicef, Salvamont Neamț
Am primit un apel de urgență că un turist se simte rau la 1200 de metri. Am declanșat intervenția, în aproximativ 25 de minute am fost la el. Bărbatul era prăbușit pe potecă, fără puls. Am încercat tot ce e omenește posibil, am făcut resuscitare peste 40 de minute dar din păcate, pacientul a decedat.

Astăzi vremea este ploiasă, iar traseul de urcare pe Ceahlău este foarte dificil, chiar și pentru cei mai experimentați iubitori ai muntelui.

