Pomenirea de 7 ani a părintelui Iustin Pârvu (video)

Episcopul Hușilor, Preasfințitul Ignatie, a oficiat sâmbătă o slujbă de pomenire la mormântul Părintelui Iustin Pârvu de la Mănăstirea Petru-Vodă. Înainte de parastas, Preasfințitul Părinte Ignatie a oficiat Sfânta Liturghie. La predică, ierarhul a surprins personalitatea părintelui Iustin în 3 mari calități.

„Trei virtuți pe care eu, personal, din întâlnirile pe care le-am avut cu părintele, am sesizat că le întrupează cu foarte multă pregnanță și cu foarte multă naturalețe. Cu foarte mult firesc. Ca și cum ar fi fost de-o ființă cu întreaga lui existență. Păstorul adevărat care are grijă de oameni, unificator al poporului risipit, păstor frumos al poporului lui Dumnezeu“.

Preasfinția Sa a subliniat că „orice slujitor al lui Hristos este chemat ca prin misiunea și trăirea sa să fie o permanentă mărturie a dragostei absolute pe care Hristos ne-a descoperit-o pe Cruce. Dragoste care nu cade niciodată, care nu capitulează, indiferent de vitregiile, de disprețul, de ura lumii”.

Părintele Iustin a avut o asemenea dragoste. Părintele Iustin a avut grija lui Hristos pentru om. Timpul său era darul lui Dumnezeu pentru oameni”, a adăugat Episcopul Hușilor amintind că mulți se întrebau când se odihnește mult căutatul duhovnic.

Patriarhul Daniel l-a numit pe Arhim. Iustin Pârvu „Un mărturisitor al credinţei în vremuri de prigoană şi un luminător de suflete în timp de libertate”.

Tot cu prilejul împlinirii a 7 ani de la adormirea Părintelui Iustin, o slujbă de pomenire va fi oficiată marți la Mănăstirea de maici Paltin Petru-Vodă.

SURSA: Doxologia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: