Înalta Curte se opune legii care interzice eliberarea condiționată a violatorilor și criminalilor
Înalta Curte de Casație și Justiție anunță că va contesta la CCR legea care interzice eliberarea condiționată a violatorilor și criminalilor. Instituția spune într-un comunicat că legea adoptată de Parlament încalcă mai multe dispoziții constituționale. Camera Deputaților a adoptat o inițiativă legislativă prin care criminalii, violatorii și tâlharii nu mai pot fi eliberați condiționat.
Astfel, Secțiile Unite au reținut că se impune sesizarea Curții Constituționale, în esență, pentru următoarele motive:
– Sub aspect extrinsec: sunt încălcate prevederile art. 61 alin. (2) şi a art. 75 din Constituție, referitoare la principiul bicameralismului, forma adoptată de Camera Deputaţilor conţinând o modificare de esenţă în materia liberării condiţionate, prin care se exclude vocaţia la liberare condiţionată a persoanelor condamnate pentru săvârşirea anumitor infracţiuni, deşi această modificare nu a format obiectul dezbaterii şi adoptării în Senat (prima Cameră sesizată).
– Sub aspect intrinsec: sunt încălcate dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituţie referitoare la exigenţele privind calitatea legii, în special prin dispozițiile articolului unic pct. 1 [art. 100 alin. (7) din Codul penal), întrucât excluderea de la liberare condiţionată a persoanelor condamnate pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute în art. 214 – 216 din Codul penal şi menţinerea beneficiului liberării condiţionate pentru infracţiuni contra persoanei a căror gravitate rezultă din prevederea unor limite de pedeapsă net superioare este de natură să afecteze coerenţa legislaţiei penale, într-o manieră incompatibilă cu exigenţele legii fundamentale. Spre exemplu, persoana condamnată pentru folosirea serviciilor victimei traficului de persoane sau a traficului de minori (art. 216 din Codul penal) ar fi astfel exclusă de la vocația la liberare condiţionată, deşi persoana care săvârşeşte infracţiunea mai gravă de trafic de persoane sau de trafic de minori ar putea beneficia de liberarea condiţionată.
Camera Deputaților a adoptat o inițiativă legislativă prin care criminalii, violatorii și tâlharii nu mai pot fi eliberați condiționat.
SURSA: Digi24

