Cum s-a petrecut accidentul de la Girov (video)

Patru mașini și un bărbat transportat la spital este bilanțul accidentului rutier ce a avut loc astăzi, în jurul orei 18:30, în intersecția de la Căciulești, comuna Girov,

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat de 55 de ani, din Tazlău, conducea un autoturism pe DJ 156 A, pe direcția Roznov – Dobreni, ajuns la intersecția cu DN 15 D, nu ar fi respectat semnificația indicatorului Oprire și nu ar fi acordat prioritate de trecere unei autoutilitare, condusă de un bărbat de 45 de ani , din Iași, intrând în coliziune cu acesta.

Din impact, autoturismul a ricoșat în alte două autoturisme care erau oprite în intersecție, la indicatorul Oprire, conduse de un bărbat de 36 de ani, din Săvinești, respectiv o femeie de 43 de ani, din Girov.

În urma eventimentului rutier a rezultat rănirea conducătorului auto din Tazlău.

Victima nu a putut fi testată cu aparatul etilotest. Ceilalți trei conducători auto au fost testați, rezultatele fiind negative. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

O cameră de supraveghere a surprins momentul impactului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: