joi, octombrie 29, 2026
ActualitateEveniment

S-ar putea redeschide terasele începând cu 15 mai!

Comisia juridică a Senatului a adoptat un amendament la legea trimisă de Guvern în Parlament conform căruia pe perioada stării de alertă s-ar putea deschide terasele care respectă măsurile de protecţie sanitară.

Modificarea a fost propusă de senatorul PSD Şerban Nicolae și presupune ca terasele să fie exceptate de la prevederile din legea Guvernului privind consumul de alimente şi băuturi în spaţii închise sau orice fel de spaţii de servire.

Art.3 – (1) Pe durata stării de alertă se poate suspenda consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice în spaţiile comune de servire a mesei din restaurante, hoteluri, moteluri, pensiuni, cafenele sau alte localuri publice, atât în interiorul, cât şi la terasele din exteriorul acestora. (2) Pe durata stării de alertă poate fi permisă prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice care nu se consumă în spațiile menționate la alin. (1), cu excepția teraselor unde se respectă măsurile de protecție sanitară.

După votul senatorilor, legea trebuie aprobată și de Camera Deputaților.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.