Izvorul tămăduirii

Anual, în prima vineri după Paşti, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Izvorul Tămăduirii. Acest praznic este închinat Maicii Domnului, şi este menit să arate rolul Fecioarei Maria în lucrarea mântuirii oamenilor.

Numele de Izvorul Tămăduirii amintește de o serie de minuni săvârșite la un izvor aflat în apropierea Constantinopolului. Potrivit tradiției, Leon cel Mare, cu puțin timp înainte de a ajunge împarat, se plimba printr-o pădure din apropierea Constantinopolului. Întâlnește un bătrân orb care îi cere să-i dea apă și să-l ducă în cetate. Leon va căuta în apropiere un izvor, dar nu va găsi.

La un moment dat, a auzit-o pe Maica Domnului spunându-i: “Nu este nevoie să te ostenești, căci apa este aproape! Pătrunde, Leone, mai adânc în această pădure și luând cu mâinile apa tulbure potolește setea orbului și apoi unge cu ea ochii lui cei intunecați“. Leon va face ascultare și astfel, va găsi un izvor din care îi va da orbului sa bea. Îi va spăla fața cu această apă, iar orbul va începe să vadă.

După ce a ajuns împărat, Leon a construit lângă acel izvor o biserică. Mai târziu, împăratul Justinian (527-565), care suferea de o boală grea, s-a vindecat după ce a baut apă din acest izvor. Ca semn de mulțumire a construit o biserica și mai mare. Această biserică a fost distrusă de turci in anul 1453.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: