Condamnat la închisoare pentru accident mortal și fugă de la locul faptei, un bărbat a fost trimis după gratii pentru doi ani!
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au depistat un bărbat de 57 de ani, care se sustrăgea punerii în aplicare a unui mandat de executare a pedepsei închisorii.
La data de 4 martie 2020, în baza unor activități operative specifice, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au depistat un bărbat de 57 de ani, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei închisorii.
Acesta era condamnat de Judecătoria Roman la o pedeapsă privativă de libertate de doi ani, pentru comiterea de infracțiuni la regimul rutier.
În fapt, la data de 29 septembrie 2016, în timp ce bărbatul conducea o autoutilitară pe DN 2, în localitatea Săbăoani, a fost implicat într-un eveniment rutier, în urma căruia persoana vătămată a decedat, după care a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea poliției.
Polițiștii l-au condus și depus la Penitenciarul Bacău, în vederea executării pedepsei.

