1000 de lei amendă pentru depozitare ilegală de deșeuri!

Polițiștii locali ai Compartimentului Protecția Mediului – Poliția Locală Piatra Neamț s-a autosesizat cu privire la imaginile apărute în mass media în data de 05.03.2020 în care apare o autoutilitară care descarcă deșeuri provenite din construcții.

În data de 06.03.2020, în urma unei acțiuni comune cu Comisariatul Gărzii de Mediu Neamț, polițiștii locali împreună cu comisari din cadrul GNM – Comisariatul Județean Neamț au descins la fața locului, unde au constatat că în repetate rânduri, pe terenul aflat în proprietate privată, au fost depozitate, cu consimțământul proprietarului, deșeuri provenite din construcții.

Ca urmare, comisarii Gărzii de Mediu au luat măsura sancționării proprietarului, dispunând totodată ridicarea deșeurilor depozitate, curățarea și salubrizarea terenului.

De asemenea, polițiștii locali ai Compartimentului Protecția Mediului, pe lângă sancțiunea aplicată proprietarului terenului de către comisarii Gărzii de Mediu, au luat măsura sancționării conducătorului autoutilitarei, care a aruncat resturile provenite din construcții, cu amendă contravențională în valoare de 1000 de lei pentru încălcarea HCL 7/2010 (Regulamentul privind buna gospodărire, întreținere, curățenie și estetică în municipiul Piatra Neamț).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: