Blue Air transferă zborurile de pe aeroportul din Bacău, în perioada 15 august – 30 septembrie!
În urma informării primite de la Administratia aeroportului Internațional Bacău, referitoare la închiderea pistei în perioada 15 august – 30 septembrie 2020 ca parte a procesului de modernizare, Blue Air a decis transferul zborurilor pe aeroporturile din regiune.
În acest sens, Blue Air a demarat negocierile cu acestea pentru a identifica cea mai bună variantă pentru pasageri.
Cristian Buciu, Director Operațiuni Blue Air:
Vrem să-i asigurăm pe toți pasagerii noștri de faptul că zborurile nu vor fi anulate, ci doar transferate, iar noi vom asigura transportul gratuit către și dinspre aeroporturile unde vor fi operate zborurile
Blue Air va informa, în mod activ, toți pasagerii care au achizitionat deja bilete pentru zborurile Blue Air din și către Aeroportul Internațional Bacău. În cel mai scurt timp posibil, pe website-ul www.flyblueair.com vor fi afișate toate detaliile necesare cu privire la aceste zboruri.
În acest moment, pasagerii din Bacău își pot rezerva călătoriile către cele cincisprezece destinații: Atena, Birmingham, Bologna, Bruxelles, Copenhaga, Dublin, Larnaca, Liverpool, Londra, Madrid, Milano, Oslo, Roma, Stuttgart și Torino.
Reamintim că Aeroportul Internațional George Enescu din Bacău va fi închis între 15.08.2020 și 30.09.2020: http://stiripiatraneamt.ro/2020/02/aeroportul-bacau-va-fi-inchis-timp-de-o-luna-si-jumatate/

