50 de hectare de vegetație uscată au ars la Țolici, Petricani!
Prin apel la 112 pompierii de la Detașamentul Târgu Neamț au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată în localitatea Țolici, comuna Petricani.
Forțele de intervenție (pompieri, voluntari de la SVSU Petricani, lucrători ai Ocolului Silvic Văratec, cadre IPJ) au localizat și lichidat incendiul.
A ars vegetația uscată pe o suprafață de aproximativ 50 hectare iar cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind focul deschis în spații deschise.
Lucrători de la Ocolul Silvic Văratec și pompieri voluntari de la SVSU Petricani au rămas la locul evenimentului pentru supravegherea zonei.