Incendiu de vegetație uscată la Rediu! Pompierii luptă cu flăcările de câteva ore!
Astăzi, în jurul orei 17:15, prin apel la 112, pompierii pietreni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și stingerea unui incendiu produs la vegetație uscată, în localitatea Poloboc, comuna Rediu.
La această misiune s-au deplasat 2 autospeciale de stingere și 24 de pompieri.
Pompierii voluntari din cadrul SVSU Cândești și Tazlău cu autospeciale de stingere din dotare, dar și lucrători de la Ocolul Silvic Tazlău, au fost solicitați să intervină, alături de militari pentru stingerea incendiului.
Incendiul se manifestă pe o suprafață mare, existând posibilitatea extinderii la fondul forestier.
Forțele de intervenție lucrează și la această oră pentru localizarea și lichidarea incendiului. Din fericire, a fost evitată extinderea incendiului la fondul forestier.