Dublarea valorii alocațiilor amânată până la data de 1 august 2020

Guvernul a aprobat un act normativ privind amânarea termenului de aplicare a legii care prevede dublarea alocaţiei pentru copii, respectiv 1 august 2020.

Premierul Ludovic Orban a precizat că efortul bugetar pentru dublarea alocaţiilor copiilor depăşeşte 6 miliarde lei, în condiţiile în care bugetul de anul acesta trebuie să facă faţă, conform legislaţiei în vigoare, şi majorării cu 40% a valorii punctului de pensie, de la 1 septembrie, şi creşterii salariilor cadrelor didactice la nivelul pe care ar fi trebuit să îl atingă peste doi ani.

Ionel Dancă, șef cancelarie prim-ministru: “Deja au crescut alocaţiile de la începutul anului, ca urmare a unui alt proiect al PNL, adoptat în sesiunea trecută, de indexare a alocaţiilor cu 100% din rata inflaţiei şi în acest moment această măsură este bugetată în legea asigurărilor sociale de stat. Pentru luna ianuarie, alocaţiile vor fi deja majorate cu 3,8%. Alocaţiile pentru luna ianuarie se plătesc în luna februarie”.

Dancă a mai precizat că proiectul de lege de dublare a alocaţiilor a fost înaintat în mod sfidător de către parlamentarii PSD la finalul anului trecut, fără indicarea unei surse bugetare certe şi după aprobarea legii plafoanelor bugetare şi a legilor bugetului de stat, a bugetului asigurărilor sociale de stat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: