Trenulețul lui Moș Crăciun ajunge la Piatra Neamț!
Trenulețul lui Moș Crăciun ajunge astăzi, în premieră, la Piatra Neamț !
Împodobit de iarnă și echipat cu difuzoare, în care se vor auzi tradiţionalele colinde şi cântece de iarnă, trenulețul condus de însuși Moș Crăciun, dorește să aducă farmecul şi magia sărbătorilor de iarnă în orașul nostru.
În perioada 12-15 decembrie va circula prin centrul orașului, cu stație de îmbarcare în fața Hotelului Central, între orele 10:00-17:30, la un interval de 30 de minute.
Trenulețul lui Moș Crăciun va ajunge și în Târgu Neamț în zilele de 16 și 17 decembrie cu pornire din fața Casei de Cultură, în fiecare jumătate de oră, în intervalul 10:00-19:00, iar pe data de 19 decembrie copiii din Bicaz se vor bucura de universul fantastic și plin de bucurie a lui Moș Crăciun.
Tarife:
- Adulți și copii 10 lei/persoană
- Copii sub 2 ani GRATUIT