Încă un apel de la ISU Neamț: atenție la mijloacele de încălzire!
În anul 2018, din totalul incendiilor produse în județul Neamț, în medie, 18% au avut loc ca urmare a coşurilor de fum defecte sau necurăţate, respectiv 10% ca urmare a mijloacelor de încălzire defecte, improvizate sau nesupravegheate. Din păcate, majoritatea acestor incendii se soldează adesea cu tragedii.
Având în vedere că temperaturile pe timpul nopţii au scăzut , ISU Neamț recomandă cetăţenilor care utilizează la încălzirea locuinţelor sobe sau aparate ori mijloace electrice de încălzire, să ia următoarele măsuri specifice de prevenire a incendiilor de locuinţe:
1.-Asiguraţi verificarea, curăţarea şi repararea, dacă este cazul, a coşurilor de fum de către o persoană specializată;
2.-NU folosiţi decât materialul combustibil pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia;
3.-NU folosiţi soba decât cu uşiţa închisă;
4.-Aşezaţi o tăviţă metalică în faţa sobei, în dreptul uşiţei;
5.-NU aşezaţi în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile;
6.-Stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa;
7.-NU adormiţi niciodată cu soba aprinsă;
8.-Verificaţi integritatea aparatelor şi mijloacelor de încălzire electrice, iar în cazul în care acestea sunt defecte, reparaţi-le cu ajutorul unui specialist sau cumpăraţi-vă altele noi;
9.-NU aşezaţi aparatele de încălzire electrice în apropierea materialelor combustibile;
10.-NU aşezaţi materiale combustibile pe mijloacele de încălzire electrice;
11.-Decuplaţi aparatele de încălzire electrice înainte de a părăsi locuinţa sau de a adormi;
12.-NU lăsaţi niciodată copiii nesupravegheaţi cu focul aprins în sobă ori aparatele de încălzire electrice în funcţiune.
Cetăţeni, nu uitaţi !
Printr-un comportament preventiv, vă salvaţi viaţa şi bunurile.