Un incendiu a izbucnit pe scara unui bloc din Piatra Neamț!
Pompierii militari au fost solicitați astăzi în jurul orei 15:10 să intervină la un incendiu izbucnit pe scara unui bloc din Piatra Neamț situat în zona Teatrului Tineretului.
La locul evenimentului s-au deplasat patru autospeciale de stingere cu un ofițer și 15 subofițeri.

Pompierii miliari au constatat că incendiul se manifesta la un aparat electric aflat pe casa scării la etajul 7 al blocului și care a degajat mult fum. Două persoane au fost evacuate pe bloc de către unul dintre locatari iar pompierii echipați cu aparate pentru respirat au transportat cele două persoane la ambulanță pentru a li se acorda primul ajutor.
Se lucreaza pentru lichidarea incendiului și aerisirea scării.