Mașină făcută scrum în urma incendierii intenționate!
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț, marți, 6 august, în jurul orei 2:40, Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat, prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență „112”, despre producerea unui incendiu la un autoturism, pe DJ 157, în comuna Mărgineni, în afara părții carosabile.
La locul indicat s-au deplasat două echipaje de pompieri militari cu o autospecială de intervenție cu apă şi spumă și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat din cadrul Detașamentului de pompieri Piatra Neamț.
La sosirea echipajelor de intervenție, autoturismul era cuprins în totalitate de flăcări.
După stingerea incendiului s-a stabilit faptul că a fost vorba de ,,acțiune intenționată”.