Fraudă cu fonduri europene de peste un milion de lei!

În cursul anului 2011, în contextul derulării unor proiecte finanțate din fonduri nerambursabile (privind “Achiziții de mașini și echipamente pentru atelier tâmplărie, mobila și activități meșteșugărești”), inculpații Patrolea Irimia și Bîzu Mihaela au depus la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (A.P.D.R.P.) mai multe înscrisuri cu un conținut nereal (facturi fiscale, ordine de plată și extrase de cont, etc.) prin care s-a urmărit crearea unei aparențe de legalitate a acelor documente folosite în vederea obținerii de fonduri din bugetul Uniunii Europene.

O parte din aceste înscrisuri au fost puse la dispoziția celor doi de către inculpații Bîzu Ilie și Patrolea Gheorghe.

Aceste demersuri au avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene în cuantum de 1.107.325 lei, sumă cu care Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (A.F.I.R.) s-a constituit parte civilă în cauză.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

PATROLEA IRIMIA, la data faptei administrator al SC Carpentry Patrol SRL, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,

SC Carpentry Patrol SRL pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,

BÎZU MIHAELA, la data faptei administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,

BÎZU ILIE pentru săvârșirea a două infracțiuni de complicitate la infracțiunea de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,

PATROLEA GHEORGHE pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de folosire sau prezentare cu rea-credința de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Neamț.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat:

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close