Fenomen întâlnit din ce în ce mai des pe șosele: șoferi băuți la volan!
La data de 19 iulie polițiștii din cadrul Postului de Poliţie Bodeşti au depistat pe DN 15, în localitatea Alexandru cel Bun, un autoturism condus de un bărbat de 36 de ani, din Piatra Șoimului.
Fiind testat cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat o valoare de peste 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.
Sâmbătă 20 iulie, polițiștii Secţiei de Poliţie Rurală Bicaz au depistat în trafic un bărbat de 59 de ani, care conducea un autoturism pe DN 12 C, în localitatea Bicaz Chei. Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, iar rezultatul a indicat o valoare de peste 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tot sâmbătă polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamţ au depistat pe DJ 159 C, în localitatea Rediu, un autoturism condus de un tânăr de 27 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de peste 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.
Georgiana Moșu, IPJ Neamț
Polițiștii nemțeni reiterează faptul că, atunci când în urma testării cu aparatul etilotest a conducătorului auto, rezultatul indică o valoare cuprinsă între 0,01 și 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat inclusiv, polițistul rutier reține permisul de conducere și eliberează o dovadă înlocuitoare a acestuia, fără drept de circulație.