DN 15 Bicaz-Poiana Largului închis! Respectați indicațiile polițiștilor și mijloacele de semnalizare!

Întrucât în perioada 19 iulie – 31 decembrie 2019 circulația rutieră este închisă pe DN 15 (Bicaz – Poiana Largului) pentru execuția lucrărilor de reabilitare și punere în siguranță a obiectivelor de pe DN 15, polițiștii Serviciului Rutier Neamț atrag atenția conducătorilor auto asupra respectării regulilor de circulație în vederea prevenirii producerii evenimentelor rutiere.

Circulația pe drumurile publice se desfășoară în conformitate cu regulile de circulație și cu respectarea semnificației semnalizării rutiere realizate prin mijloacele de semnalizare, semnalele și indicațiile polițistului rutier care dirijează circulația, semnalele speciale de avertizare luminoase sau sonore, de semnalizare temporară și semnalele conducătorilor de vehicule.

Participanții la trafic sunt obligați să respecte și semnalele persoanelor desemnate pentru dirijarea circulației pe sectoarele de drum pe care se execută lucrări de reabilitare a acestora potrivit prevederilor din regulament.

Mijloacele de semnalizare rutieră sunt:

  • sistemele de semnalizare luminoasă sau sonoră;
  • indicatoarele;
  • marcajele;
  • alte dispozitive speciale;

Interdicții

Se interzice amplasarea, în zona drumului public, de construcții, panouri sau dispozitive ce pot fi confundate cu indicatoarele sau cu instalațiile ce servesc la semnalizarea rutieră ori realizarea de amenajări sau alte obstacole care sunt de natură să limiteze vizibilitatea ori eficacitatea acestora, să stânjenească participanții la trafic sau să le distragă atenția, punând în pericol siguranța circulației;

Totodată este interzisă lipirea de afișe, inscripții sau înscrisuri pe indicatoarele ori dispozitivele ce servesc la semnalizarea rutieră, inclusiv pe suporturile acestora.

Nerespectarea semnalelor, indicaţiilor şi dispoziţiilor poliţistului rutier aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.

Recomandările Serviciului Rutier

Participanții la trafic trebuie să respecte regulile de circulație, semnalele, indicațiile și dispozițiile polițistului rutier, precum și semnificația diferitelor tipuri de mijloace de semnalizare rutieră, în următoarea ordine de prioritate:

  • semnalele, indicatiile si dispozițiile polițistului rutier;
  • semnalizarea temporară care modifică regimul normal de desfășurare a circulației;
  • semnalele luminoase sau sonore;
  • indicatoarele;
  • marcajele;
  • regulile de circulație;

Vedeți aici cine poate totuși circula pe acest drum: http://stiripiatraneamt.ro/2019/07/ipj-neamt-precizari-privind-inchiderea-circulatiei-pe-dn-15-bicaz-poiana-largului/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: