115.000 lei ajutor financiar pentru familiile afectate de inundațiile din iunie
În ședința de Consiliu Local Piatra-Neamț de ieri, 1 iulie, s-a aprobat acordarea de către Primăria Piatra-Neamț a unui ajutor financiar în valoare totală de 115.000 lei pentru familiile care au avut de suferit în urma inundațiilor din luna iunie.
În acest sens, reprezentanți ai Direcției de Asistență Socială Piatra-Neamț au efectuat anchete sociale în zonele afectate, fiind identificate 93 de familii din cartierul Văleni și 13 familii din Bâtca Doamnei.
Mai mult, în baza proceselor verbale întocmite de către comisiile de inventariere și evaluare a pagubelor stabilite de la nivel judetean, în ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență s-a aprobat Hotărârea nr. 12 / 2019 a CJSU Neamț care cuprinde lista locuinţelor afectate de inundaţiile produse pe teritoriul Municipiului Piatra-Neamţ, în perioada 19-20 iunie 2019, și pentru care se solicită ajutoare pentru familiile afectate de inundații, conform H.G.R nr. 365/2019 privind acordarea de ajutoare de urgență pentru sprijinirea familiilor afectate de inundații în cursul anului 2019.
Astfel, pentru familiile ale căror locuințe au fost afectate în Anexa Văleni s-au solicitat de la Guvernul României ajutoare în valoare de 224.000 lei, iar pentru familiile ale căror locuințe au fost afectate în Anexa Bâtca Doamnei s-au solicitat ajutoare în valoare de 88.500 lei, adică un total de 312.500 lei.