Recomandări pentru perioada cu temperaturi ridicate!
În zilele călduroase, dacă organismul nu reuşeşte să-şi menţină temperatura în jur de 37 grade Celsius sau pierderile de apă şi săruri nu sunt înlocuite în mod adecvat pot apărea ameţeli, crampe musculare, senzaţie de epuizare, şoc hipertermic sau insolaţie.
Pentru atenuarea efectelor nefavorabile ale temperaturilor deosebit de ridicate asupra sănătăţii, recomandăm populaţiei următoarele măsuri:
● evitarea, pe cât posibil, a expunerii prelungite la soare între orele 11.00 –
18.00;
● purtarea de pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise;
● pe parcursul zilei se vor face duşuri călduţe;
● zilnic se vor consuma între 1,5 – 2 litri de lichide (apă, apă plată, ceai de
plante, sucuri de fructe), fără a aştepta să apară senzaţia de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute. O doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă;
● nu se va consuma alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii;
● se vor evita băuturile cu conţinut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice şi favorizează deshidratarea;
● se vor consuma fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune,
castraveţi, roşii)
● se vor evita activităţile în exterior care necesită un consum mare de energie
(sport, grădinărit);
● dacă în locuinţă există aer condiţionat, se va regla aparatul astfel încât
temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală;
Sfaturi pentru limitarea creșterii temperaturii în case
- închiderea ferestrelor expuse la soare, trageţi jaluzelele şi/sau draperiile;
- ţinerea ferestrelor închise pe toată perioada cât temperatura exterioară este superioară celei din locuinţă
- deschiderea ferestrelor seara târziu, noaptea şi dimineaţa devreme, provocând curenţi de aer, pe perioada cât temperatura exterioară este inferioară celei din locuinţă
- stingerea sau scăderea intensităţii luminii artificiale
- închiderea oricărui aparat electro-casnic de care nu aveţi nevoie.