Dispărut de acasă, identificat de Poliția Locală Piatra Neamț

În data de 29 aprilie 2019, polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică – Poliția Locală Piatra Neamț, au depistat un bărbat a cărui familie îi anunțase dispariția, la Postul de Poliție al comunei Dumbrava Roșie.

V.V.G., în vârstă de 40 de ani a fost dat dispărut cu dispoziție de căutare la nivel național și a fost găsit în jurul orelor 20.00 de către polițiștii locali care patrulau în zona Gării din Piatra Neamț. După a ce a fost identificat, polițiștii locali au anunțat lucrătorii Postului de Poliție Dumbrava Roșie, care s-au deplasat la fața locului, solicitînd totodată intervenția unui echipaj SAJ, pentru a-l transporta la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, deoarece bărbatul acuza dureri la nivelul abdomenului.

De asemenea, în perioada 25.04.2019 – 01.05.2019, au fost aplicate 171 de sancțiuni contravenționale în valoare de 23.440 de lei. Dintre acestea, 53, în valoare de 7.360 de lei, au fost date pentru încălcarea normelor privind circulația pe drumurile publice (oprire/staționare interzise, acces interzis, pietoni și căruțași care nu au respectat regulile de circulație).

Un număr de 109 amenzi contravenționale, în cuantum de 15.580 de lei, au fost aplicate pentru încălcarea normelor de conviețuire socială (Legea 61/1991 R) și pentru nerespectarea HCL 7/2010 privind normele de gospodărire, întreținere, curățenie și estetică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: