Chiulangii trimiși înapoi la școală de Poliția Locală

În perioada 11.04.2019 – 12.04.2019, polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică – Poliția Locală Piatra Neamț, împreună cu reprezentantul Inspectoratului Școlar Județean Neamț, inspector prof. Romeo Roman, au acționat pe linia prevenirii și combaterii absenteismului școlar, a consumului de alcool de către minori, a cerșetoriei și a exploatării minorilor. În urma verificării a 38 unități de alimentație publică (baruri, restaurante, săli de jocuri de noroc) au fost depistați 21 de elevi. Au fost informate conducerile unităților de învățământ, iar elevii au fost avertizați în privința măsurilor contravenționale care ar putea fi aplicate părinților sau tutorilor, totodată fiind îndrumați spre școlile pe care le frecventează.

De asemenea, angajații locarilor unde au fost găsiți elevii au fost atenționați cu privire la respectarea prevederilor art. 2 pct. 22 din Legea 61/1991 (R) – ” constituie contravenţie servirea cu băuturi alcoolice, în localurile publice, a consumatorilor aflaţi în vădită stare de ebrietate, precum şi a minorilor”. Sancțiunile contravenționale aplicate pentru încălcarea articolului sus menționat sunt amenzile, cu valori cuprinse între 100 și 500 de lei.

Totodată, în conformitate cu Legea educației naționale, numărul 1/2011, părintele sau tutorele legal este obligat să ia măsuri pentru școlarizarea elevului pe perioada învățământului obligatoriu, în caz contrar, la sesizarea consiliului de administrație al unității de învățământ, aceștia fiind pasibili de amendă cuprinsă între 100 și 1000 de lei ori cu muncă echivalentă în folosul comunității.

În același interval de timp au fost identificate și 35 de persoane care apelau la mila cetățenilor. Acestea au primit sancțiuni contravenționale în valoare totală de 4.250 de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: