Ministrul Sănătății: nu se vor închide spitale!
Prezentă la Piatra Neamț într-o vizită fulger cauzată de evenimentele petrecute în ultimile 24 de ore la Spitalul Județean Neamț, ministrul sănătății Sorina Pintea a declarat într-o conferință de presă că nu se vor închide spitale în urma reformei din sănătate.

Sorina Pintea a precizat că a verificat fiecare spital în parte și a verificat indicatorii de utilizare a paturilor, durata de spitalizare și indicele de complexitate și a ajuns la concluzia că la unele spitale trebuie făcute redistribuiri dintr-o secție în alta.
Sorina Pintea, ministrul sănătății:
Ministerul Sănătății nu face propuneri de taieri de paturi și vreau să vă spun ca odata la 3 ani se aprobă planul național de paturi care trebuie să fie finanțat. Anul acesta Ministerul Sănătății a propus același număr de paturi ca acum trei ani și care va fi valabil încă trei ani.
Referitor la situația gravă de la secția de ortopedie, Sorina Pintea a spus că pacienții internați pe secție sunt în siguranță.