Copilul tău este în siguranță la colindat?

Perioada sărbătorilor de iarnă aduce pentru cei mici o mulțime de bucurii, iar plecatul la colindat este unul dintre cele mai așteptate momente. În acest context, poliţiştii prezintă câteva recomandări, pentru a crește siguranța copiilor.

Întrucât cei mici merg în principal neînsoțiți la colindat, crește riscul ca aceștia să fie acostați fie de alți minori, fie de adulți, pentru a le cere banii adunați din această activitate tradițională, crescând astfel riscul ca minorii să fie victime ale unor agresiuni.

Pentru a evita victimizarea copilului dumneavoastră atunci când se află la colindat polițiștii fac următoarele recomandări:

•Însoțiți copilul mai ales dacă pleacă pe timp de seară sau noapte la colindat!

•Stabiliți exact locațiile și traseul pe care urmează să-l parcurgă atunci când merge la colindat!

•Stabiliți și verificați cu ce copii se va deplasa să colinde!

•Impuneți-le copiilor să plece la colindat doar pe timp de zi și recomandați-le să evite zonele izolate!

•Este bine să le reamintiți să nu se lase niciodată invitați de necunoscuți într-un loc, la o petrecere sau la o plimbare cu mașina.

Totodată, va fi oricând potrivit să le amintiţi copiilor ca în cazul în care li se întâmplă ceva rău lor sau prietenilor lor, să informeze imediat părinţii sau Poliţia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: