Hristos S-a Inaltat!

Inaltarea Domnului 2018 – Sărbătoarea se mai numeşte în popor şi Ispas, de la cuvântul de origine slavonă Supasu, care înseamnă Mântuitorul.Domnul Iisus s-a inaltat la cer. Nimeni nu s-a mai inaltat in felul acesta in mod fizic sub privirile oamenilor, a ucenicilor, la cer. In mod vizibil Domnul Iisus s-a ridicat spre locul de unde a venit.Înălţării la cer a Mântuitorului este adevăr de credinţă, mărturisit şi în Crez. El are importanţă deosebită în viaţa credincioşilor, şi deci a Bisericii. Mai întâi, pentru că el încheie şirul actelor sau momentelor importante din viaţa Mântuitorului, apoi, prin Înălţare, firea omenească este înălţată în persoana Mântuitorului la Dumnezeu şi constituie premisa pogorârii Duhului Sfânt pentru a continua lucrarea în Iisus în Biserică. Există obiceiul ca în această zi, creştinii să se salute cu ,,Hristos s-a înălţat!” Tot în această zi, în bisericile noastre se face pomenirea generală a eroilor morţi pe câmpurile de luptă, pentru ca sufletele lor să se bucure de ajutorul Mântuitorului înălţat la cer. În unele părţi de ţară, în ajunul Înălţării, seara, se pun frunze de pelin la ferestre şi la uşi, ca şi în paturi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: