23 aprilie, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe

În fiecare an, pe 23 aprilie, îl prăznuim pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință. Sfântul Gheorghe s-a născut în Capadocia, din părinți creștini. A urmat cariera militară și a ajuns comandant în armata împăratului Dioclețian. În anul 303, împăratul a dat un decret prin care toți creștinii erau obligați să se lepede de credința în Hristos și să se închine zeilor. Sfântul Gheorghe, pentru că nu a vrut să jertfească zeilor, a fost condamnat la moarte prin decapitare în anul 303, în ziua de 23 aprilie. Iconografia păstrează imaginea Sfântului Gheorghe călare pe un cal, străpungând cu sulița un balaur. Este vorba despre o legendă pioasă, în care Sfântul Gheorghe salvează cetatea Silena, din provincia Libiei, terorizată de un balaur. Aceasta imagine a sfântului a rămas în amintirea oamenilor ca model de curaj în lupta cu diavolul. Mai este reprezentat într-o mantie roșie, culoare tradițională pentru un martir, dar și ca războinic pedestru sau ca tribun militar în veșmiante patriciene, cu o diademă metalică pe cap, cu o platoșă sub mantie, ținând o cruce în mână dreaptă și o sabie în mâna stângă. În 1222, regele Angliei, Richard Inimă de Leu, l-a ales pe Sfântul Gheorghe patronul spiritual al Casei Regale și al întregii țări. Regele Edward al III-lea a înființat ”Ordinul St. George”, iar Crucea Sfântului Gheorghe a devenit, mai târziu, steagul Angliei, ”Union Jack”. Marele Mucenic Gheorghe este considerat și ocrotitorul Georgiei, Armeniei, Maltei, Lituaniei, Serbiei. Obiceiuri de Sfântul Gheorghe În tradiția populară Sfântul Gheorghe este cunoscut sub numele de San-George. Este considerat a fi un zeu al vegetației, protector al naturii înverzite, al vitelor și al oilor. În spiritualitatea populară, între San-George și Samedru (Sfântul Dumitru) există o înțelegere cosmică. Se spune că atunci când broaștele cântă pentru prima oară, San-George ia cheile de la Samedru pentru a deschide drumul naturii spre viață. În dimineața zilei de San-George, capul familiei, întotdeauna un bărbat, așeza la stâlpii porților și ai caselor, la ferestrele și ușile caselor și grajdurilor, în grădini și pe mormintele din cimitire ramuri verzi. Astfel, se credea că oamenii, vitele și semănăturile erau protejate de forțele malefice. Ramurile verzi erau păstrate peste an pentru a fi folosite drept leacuri împotriva bolilor. Ele erau puse și în hrana animalelor, în credința că acestea vor fi protejate de puterea duhurilor rele. În ajunul zilei de San-George, fetele de măritat credeau că își pot vedea ursitul dacă priveau, în această noapte, într-o cofă plină cu apă. Exista și obiceiul ca în dimineața zilei de 23 aprilie, fetele să pună în mijlocul drumului brazde verzi, împodobite cu coronițe, pentru a observa care fecior va călca peste ele. Dacă flăcăii ce le erau dragi nu călcau pe coronițe, fetele credeau că în acel an se vor căsători. Brazdele și coronițele erau păstrate peste an, pentru a se face cu ele farmece de dragoste sau pentru a fi folosite ca remediu în ameliorarea diferitelor boli. Tot în dimineața zilei de 23 aprilie, fetele mergeau pe furiș în pădure pentru a culege mătrăgună și năvalnic. Aceste plante erau puse în pod sau sub streașină, în credința că ele le vor aduce pețitori bogați. Flăcăii căutau în dimineața zilei de 23 aprilie, iarba fiarelor, planta miraculoasă ce putea să sfarâme lacătele. În ajunul sărbătorii, tinerii mergeau într-o dumbravă cu o cofă cu apă neîncepută. Vasul era ascuns într-un loc doar de el știut. La răsăritul soarelui fiecare privea în cofa cu apa. Dacă în vas se afla un fir de iarbă, credeau că se vor căsători cu fata iubită. Dimpotrivă, dacă în apă se afla o floare uscată, era semn că tânărul nu se va însura în acel an, iar dacă găseau pământ, se credea că feciorul va muri în curând. Femeile căsătorite mergeau în pădure și culegeau plante doar de ele știute (mulgătoare, untul vacii), pe care le adăugau în hrana animalelor, în credința că vacile vor da mult lapte și de bună calitate. Nimeni nu avea voie să doarmă în această zi deoarece se credea că acel care încalcă interdicția, avea să fie somnoros întregul an. Dintre toate obiceiurile enumerate, în comunitățile sătești contemporane se mai păstrează doar obiceiul împodobirii stâlpilor de la poartă cu ramuri verzi.

Andreea POPESCU