Nemțeanca Roxana Nițe a fost decorată de Președintele Klaus Iohannis
Nemțeanca Roxana Nițe a fost decorată marți, 23 august, de președintele Klaus Iohannis, cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria F pentru „Promovarea culturii”.
„Extrem de onorata sa anunt ca Presedintele Romaniei domnul Klaus Iohannis, mi-a acordat astazi Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria F – „Promovarea culturii”. Multumesc domnului Consul General Anton Emmanuel Barbu si Ambasadei Romaniei la Londra pentru nominalizare.” – a transmis Roxana Nițe
Soprana Roxana Nițe s-a născut in 1980, în Piatra-Neamț si a fost eleva la Liceul de Arta din oras unde a studiat pian si canto timp de 12 ani.
Este absolventa a Academiei de Poliție Alexandru Ioan Cuza din București (Facultatea de Drept) și a Universității Ovidius din Constanța (Facultatea de Arte- Secția Canto).
Din anul 2010 locuiește în Scotia, unde activeazã ca sopranã, profesor de pian la Nite Piano School și Royal Conservatoire of Scotland, profesor de canto și instructor/dirijor la douã coruri de copii din zona Glasgow și Edinburgh.
În anul 2015 a pus bazele companiei de operã Clyde Opera din Glasgow-Scoția. Compania Clyde Opera își propune promovarea tinerilor muzicieni aflați la începutul carierei artistice.
În calitate de Director Artistic și Fondator al companiei, Roxana a demarat înființarea unui program de burse de studii pentru tinerii soliști de operã români aflați în Scoția dar și din România.
Un număr mare de muzicieni români sau studenți români de la Conservatorul Regal din Glasgow au fost implicați în proiecte culturale prestigioase de pe teritoriul Scoției, aducând astfel o contribuție majoră la promovarea imaginii comunității de români din Scoția și la consolidarea dialogului cultural și artistic româno-scoțian.
În anul 2014, soprana Roxana Nițe împreună cu Parintele Ioan-Florin Florescu au înființat Parohia de la Edinburgh a Bisericii Ortodoxe Române (The Romanian Orthodox Church în Edinburgh) și mai târziu fundația “Centrul Comunitar Român de la Edinburgh” (The Romanian Community Centre in Edinburgh). În calitate de președinte al comitetului parohial și trezorier al fundației, Soprana Roxana Nițe se implicã direct în viața de zi cu zi a comunității.
Activitățile desfășurate în cadrul comunității sunt extrem de variate: organizarea de evenimente culturale cum ar fi concertele de Crăciun cu implicarea corului de copii și corului de adulți al Bisericii Românești de la Edinburgh; participarea ca solist în cadrul recepțiilor organizate cu ocazia Zilei Naționale a României; organizarea de spectacole cu participarea unor instituții de renume din România (Teatrul de copii și tineret “Luceafărul” din Iași, Corul Academic Musica Selecta al Universității de Muzicã București, orchestra Liceului “George Enescu” din București); organizarea de serate artistice cu scopul promovării limbii și literaturii române (“Burns versus Eminescu”, “Searã de poezie cu poetul Adrian Munteanu”, Searã de lecturã și învățăturã la Edinburgh cu Parintele Constantin Necula”, lansare de carte); strângerea de fonduri pentru ajutorarea familiilor aflate în dificultate financiară; repatrieri; ajutorarea familiilor sau persoanelor care se dovedesc a fi victime ale traficului de persoane sau a violenței domestice.
În timpul pandemiei covid-19 a ajutat la cazarea unui număr mare de români aflați în imposibilitatea de a călători și a ajutat la strângerea de fonduri pentru cumpărarea unor tablete pentru copiii români care nu puteau participa la lecții online.
Colaborează cu Police Scotland, Scottish Prison Services și Scottish Courts de pe tot teritoriul Scoției și oferă ajutor românilor care nu sunt vorbitori de limba englezã și care au nevoie de suport pentru a înțelege situația în care se aflã.
Colaborează îndeaproape și cu Consulatul General al României la Edinburgh și se implicã în calitate de președinte de comisie, în organizarea și buna desfășurare a alegerilor prezidențiale sau pentru Parlamentul României desfășurate la Glasgow.
În toamna anului 2021 a organizat primul târg românesc din Scoția, cu participarea afacerilor românilor de pe teritoriul Scoției. Evenimentul s-a bucurat de un succes deosebit și a dorit promovarea în rândul scoțienilor a mâncărurilor și produselor alimentare tradiționale românești, promovarea culturii și muzicii românești, promovarea costumului popular, a produselor de lemn sau ceramicã și a comunității în general. Seria de evenimente continuă, ajungând la ora actuala la ediția a treia.
In martie 2022 a organizat pentru prima datã în Scoția, la Glasgow, petrecerea de Ziua Internațională a Femeii, eveniment ce s-a bucurat de mult succes și laude.
În calitate de membru activ al comunității, derulează o serie de proiecte culturale și comunitare care au ridicat profilul comunității românilor în mediul cultural și social din Scoția, contribuind în mod substanțial la promovarea valorilor, tradițiilor și culturii românești.
Prin eforturile depuse de Roxana Nițe Centrul Comunitar de la Edinburgh împreună cu Biserica Ortodoxã de la Edinburgh și compania de opera Clyde Opera din Glasgow au devenit adevărate promotoare al culturii și ale artei românești transformând diplomația culturală într-un veritabil instrument al dezvoltării relațiilor diplomatice cu partenerii scoțieni și nu numai.
În același timp, Mihaela-Roxana Nițe dovedește reale calități de lider și calități deosebite în coordonarea și stimularea oamenilor și voluntarilor din jurul său lucrând cu dedicație și benevol alături de ei în toate aceste proiecte sociale sau culturale.