OMS a declarat variola maimuței urgență sanitară globală
- Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat variola maimuţei drept urgenţă sanitară globală.
- Depistată pentru prima dată la om în 1970, variola maimuţei este mai puţin periculoasă şi contagioasă decât variola, eradicată în 1980.
Printre criteriile folosite de OMS pentru a declara această urgenţă se numără faptul că virusul se transmite rapid în multe ţări în care nu au existat cazuri până acum.
Este cel mai ridicat grad de alertă în sistemul folosit de OMS și vine ca urmare a unei creșteri a numărului de cazuri la nivel mondial. În prezent, mai există doar două astfel de urgențe sanitare – pandemia de coronavirus și efortul continuu de eradicare a poliomielitei. Încadrarea variolei maimuței la acest nivel de alertă obligă reţelele naţionale de sănătate să-și intensifice măsurile de prevenire.
La începutul lunii mai această boală a fost depistată pentru prima dată în afara ţărilor africane unde este endemică. Deşi nu este o boală cu transmitere sexuală, în afara zonelor endemice variola maimuţei afectează, cu rare excepţii, bărbaţii care fac sex cu bărbaţi.
Variola maimuţei se transmite prin contact fizic strâns. Simptomele includ febră, erupţii cutanate extinse, leziuni ale pielii şi ganglioni limfatici umflaţi, după o perioadă de incubaţie de cinci până la 21 de zile.