Bărbat înecat în Ștrandul din Piatra-Neamț

Un bărbat în vârstă de aproximativ 65 de ani s-a înecat în Ștrandul din Piatra-Neamț.

La data de 3 iulie a.c, în jurul orei 13.30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au fost sesizați cu privire la faptul că, un bărbat a fost scos din piscină, din Ștrandul Piatra Neamț, în stare de inconştienţă.

Conform primelor informații, bărbatul ar fi coborât pe scară, în zona bazinului unde adâncimea este de 3 metri, fiind observat pe fundul bazinului și scos la suprafață de salvamari și oamenii care se aflau la piscină.

La faţa locului s-a deplasat un echipaj medical, care a efectuat manevre de resuscitare persoanei, însă din păcate a fost constatat decesul.

Corpul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamț în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.

Polițiștii efectuează în continuare verificări pentru stabilirea identității bărbatului.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, pentru a se stabili, cu exactitate, circumstanțele producerii acestui eveniment.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: