BAC 2022: peste 3000 de elevi din Neamț, așteptați la probele de competențe

Peste 126.000 de absolvenți de liceu sunt așteptați să participe la probele orale și scrise din cadrul sesiunii iunie-iulie a examenului de Bacalaureat 2022. 

Conform datelor înregistrate și transmise de comisiile județene/comisia ISMB de organizare a examenului de bacalaureat, 126.454 de absolvenți de liceu (111.329 din promoția curentă și 15.125 din seriile anterioare) s-au înscris pentru a susține probele (integral sau parțial, în funcție de rezultatele obținute în sesiunile anterioare și recunoscute ca atare.

În județul Neamț sunt înscriși un număr de 3234 absolvenți din care 3005 provin din seria curentă și 229 din seriile anterioare.

Probele de evaluare a competențelor se vor susține astfel:

  • 6 – 8 iunie: Proba A – evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română;
  • 8 – 9 iunie: Proba B – evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă;
  • 8 – 10 iunie: Proba D – evaluarea competențelor digitale;
  • 14 – 16 iunie: Proba C – evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională.

Evaluarea competenţelor lingvistice pentru limba română, limba maternă şi limba modernă, precum şi a celor digitale se face, pentru fiecare candidat, de către doi profesori examinatori (cadrul didactic care a predat disciplina respectivă la clasă și un alt cadru didactic, de aceeaşi specialitate, din unitatea de învăţământ). În cazul în care nu există cadre didactice de specialitate în unitatea respectivă de învăţământ, care pot fi desemnate în comisia de bacalaureat de evaluare a competențelor lingvistice și digitale sau acestea se află în incompatibilitate, profesorii examinatori vor fi selectaţi din alte școli.

Rezultatele obţinute de fiecare candidat la probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, în limba maternă și într-o limbă de circulaţie internaţională nu se exprimă prin note sau prin calificative admis/respins, ci prin stabilirea nivelului de competenţă corespunzător, în funcție de grilele naționale sau europene. De asemenea, rezultatele evaluării la proba de evaluare a competenţelor digitale se exprimă tot prin stabilirea nivelului de competenţă, în raport cu standardele europene recunoscute în domeniu şi în conformitate cu prevederile  metodologiei de examen.

În situația în care un candidat refuză să răspundă sau să rezolve subiectele propuse la una dintre probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale, se consideră că acesta nu a susţinut proba.

Despre probele scrise și afișarea rezultatelor

Probele scrise din sesiunea iunie-iulie 2022 încep luni, 20 iunie, cu examenul la Limba şi literatura română. Proba obligatorie a profilului este programată marți, 21 iunie, fiind urmată miercuri, 22 iunie de proba la alegere a profilului şi specializării. Proba la Limba și literatura maternă se va desfășura joi, 23 iunie.

Afișarea primelor rezultate va avea loc în data de 27 iunie (până la ora 12:00). Pentru depunerea contestațiilor a fost alocat intervalul orar 12:00 – 18:00 în aceeași zi. Afișarea rezultatelor finale este prevăzută în data de 1 iulie.

Examenul național de bacalaureat se consideră promovat de către absolvenţii studiilor liceale care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: au susţinut probele de evaluare a competenţelor, au susţinut toate probele scrise și au fost notați cel puțin cu 5 la fiecare dintre acestea, obținând cel puţin media 6 la probele scrise

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js
%d blogeri au apreciat: