Bebeluș de 6 luni transferat cu elicopterul SMURD la Iași

Ca urmare a unei solicitări venite de la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere din cadrul Detașamentului Piatra Neamț va acționa pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la aterizarea/decolarea unui elicopter SMURD pe stadionul Ceahlăul din municipiul Piatra-Neamț.

Elicopterul SMURD va prelua o fetiță de 6 luni pentru a fi transportat la Spitalul pentru Copii “Sfânta Maria” din municipiul Iași.

Lt. Irina Popa, ISU Neamț:

Un apel la 112, de la ora 12:35, ne anunța despre faptul că un bebeluș de 6 luni nu mai respiră. Solicitarea a fost făcută de o femeie, mama bebelușului, din localitatea Izvoare, comuna Dumbrava Roșie. La locul solicitării s-a deplasat echipajul  SMURD TIM (format din medic și asistent de la UPU și 2 paramedici de la ISU) din cadrul Detașamentului Piatra Neamț.

Ajunși la locul solicitării, membrii echipajului SMURD au găsit o fetiță de 6 luni aflată în stop cardio respirator. Imediat aceștia au început manevrele de resuscitare. După aproape o oră inima fetiței a început să bată, ulterior aceasta fiind transportată la UPU Piatra Neamț.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: