Affirmative Art – atelier de formare pentru profesorii din Târgu-Neamț în cadrul proiectului “Zest4Edu”

  • Inspectoratul Școlar Județean Prahova, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Neamț, cu Asociația “Go Ahead” București și cu Fundația Art for Change, Norvegia, implementează „Zest4Edu –O nouă perspectivă în educație”, proiect finațat prin Granturile SEE și Norvegiene 2014-2021.
  • Vineri, 20 mai, 20 de profesori de la Centrul Școlar de Educație Inclusivă din Târgu-Neamț au participat la un atelier de formare în affirmative art- o metodă inedită, bazată pe artă, care te face să crezi visele pot deveni realitate.

Proiectul „ZEST4EDU – O nouă perspectivă în educație” abordează fenomenul educațional din perspectiva optimei colaborări elev-părinte-profesor în vederea creșterii gradului de incluziune sociala a elevilor și accesul la o educație de calitate, echitabilă și incluzivă.

În cadrul proiectul se vor desfășura, în principal, următoarele activități:

  1. Dezvoltare personală pentru elevi (consiliere individuală și de grup).
  2. Educatie non-formala pentru elevi – sunt organizate activitati de educatie non-formala de tip cetatenie activa si educatie antreprenorială.
  3. Socializare pentru copii și tineri cu CES – partenerul norvegian va desfasura o activitate artistico-plastică „Empower your dreams/Dream Car” cu scopul dezvoltarii gandirii, diversificarii trairilor personale, stimularii inteligentei emotionale, a empatiei si abilitatilor de comunicare.
  4. Activități de informare și consiliere a părinţilor, programe de educație parentala
  5. Activități de formare pentru cadrele didactice.

Florentina Luca Moise, inspector școlar general:

Sunt momente în viața elevilor în care sprijinul acordat de un specialist (consilier școlar/specialist în activități non-formale) este esențial și face diferența între abandon și continuarea studiilor. Sunt momente în care încurajarea, afecțiunea și empatia manifestată față de copii le dezvoltă încrederea în sine și „le oferă aripi să zboare”.

Cum să afle un copil dacă are spirit antreprenorial dacă nu îl dezvoltă în activități specifice? Cum să manifeste un copil toleranță dacă nu este informat cu privire la aceste concepte și nu le exersează întru-un mediu incluziv? Cum să fie creativ dacă nu este solicitat să abordeze activitățile într-un mod inovativ, atipic și divergentt.

Cadrele didactice vor prelua metode folosite de partenerii Norvegieni pentru a incuraja elevii din scolile implicate in proiect sa fie motivati sa isi urmeze visurile si sa gaseasca solutii pentru a le indeplini. Astfel, prin metode creative si atractive, cadrele didactice pot contribui la scaderea ratei de absenteism si abandon, prin crearea unei imagini vizuale pentru fiecare ele raportat la obiectivele elevului (planul de dezvoltare inviduala).

Alături de aceste activități, vor fi dotate 19 săli pentru desfasurarea activitatilor de dezvoltare personala. Ma bucur că, împreună “învățăm copiii cum sa gândească, nu ce sa gândească .”

Formatorul a fost însuși cel care a inițiat acest instrument de formare, norvegianul Eirik Jarl Trondsen:

Am locuit 12 ani în Africa. Nu mi-am putut vedea fiica, eram foarte trist, așa că mi-am imaginat că suntem împreună și am pictat-o fiind cu mine.

După 2,3 ani, eram cu fata mea și acum locuim împreună, în Norvegia. Apoi, am studiat la universitatea MIT din SUA, deși nu mă pricep la matematică (zâmbește- n.r.). Atunci, am desenat că voi avea o familie. De fapt, am un tricou pe care l-am desenat pe vremea aia… am desenat un fel de navă spațială. În acel timp nu avem o casă, nici familie, și nu făceam nici artă. De atunci, am cumpărat o casă, am o familie și fac și artă“.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: