Salubritas va colecta brazii de Crăciun

Sărbătorile de iarnă se apropie de final și conform tradiției, brazii de Crăciun vor fi despodobiți și scoși din case după ziua Sfântului Ioan Botezătorul. Pentru a veni în sprijinul pietrenilor și pentru a păstra curățenia orașului, vom colecta separat brazii de Crăciun, prin Societatea Salubritas.

Facem apel la toți pietrenii ca brazii să nu fie abandonați la întâmplare pe domeniul public, ci depozitați lângă shelterele pentru colectarea deșeurilor, fără a bloca accesul la containere.

Colectarea brazilor se va face în perioada 10-14 ianuarie 2022, iar ridicarea se va face gratuit. Brazii vor fi predați la Societatea Brantner, unde vor fi transformați în compost. Pentru a facilita activitatea de sortare și a nu afecta calitatea materialului reciclabil, brazii vor fi curățați de orice decorațiuni.

Vă mulțumim anticipat pentru implicare în buna gospodărire și estetica orașului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: