Incendiu la Crăcăoani! Un bărbat aflat în scaun cu rotile a suferit arsuri

În această dimineață, în jurul orei 07:45, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință din localitatea Cracăul Negru,  comuna Crăcăoani.

La locul evenimentului s-au deplasat trei echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Târgu Neamț și voluntari din cadrul SVSU Crăcăoani cu un utilaj.

La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la mai multe anexe gospodărești cu posibilitatea propagării la locuința aflată în imediata vecinătate.

Proprietarul locuinței, un bărbat de 90 de ani (invalid, în scaun cu rotile), a suferit arsuri la nivelul membrului superior stâng și în zona abdomenului. Acesta a primit primul ajutor calificat de la membrii echipajului SMURD la locul evenimentului,  ulterior fiind transportat la CPU Târgu Neamț.

Forțele de intervenție au localizat și lichidat incendiul în limitele găsite. Au ars anexele gospodărești (adăpost pentru animale, magazie, bucătărie de vară) pe o suprafață de aproximativ 80 mp cu bunurile materiale aflate în interiorul acestora și s-au deteriorat două ferestre ale locuinței. Din interiorul unei anexe a fost scoasă o butelie.

Jarul căzut din sistemele de încălzire a fost cauza probabilă de producere a incendiului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: