​B.1.1.529 – OMICRON, noua tulpină africană mutantă de coronavirus

  • Experții OMS au decis vineri că noua variantă de coronavirus secvențiată de cercetătorii din Africa de Sud este o „variantă îngrijorătoare”, care are un potențial de reinfectare mai mare decât al celorlalte variante. Cunoscută până acum ca tulpina B.1.1.529, noua tulpină a primit și un nume: Omicron
  • Până acum au fost confirmate zeci de cazuri, în Africa de Sud, Hong Kong, Israel și Botswana. Un prim caz în Europa a fost raportat în Belgia.

Noua tulpină B.1.1.529 are un număr foarte mare de mutații în proteina spike, respectiv 32, ceea ce ridică întrebări privind potențialul de transmitere și capacitatea vaccinurilor actuale de a fi eficiente.

Care este focarul

Deși a fost detectată în Botswana, primele informații arată că noua tulpină s-a răspândit rapid în provincia sud-africană Gauteng și ar putea fi prezentă în celelalte opt provincii ale țării. Africa de Sud a confirmat oficial prin secvențiere aproape 59 de cazuri de COVID cu B.1.1.529, iar oficiali locali din domeniul sănătății au declarat pentru Financial Times că rezultatele testelor PCR au indicat că 90% din 1.100 de cazuri noi de miercuri în regiunea Gauteng, care include Johannesburg, au fost cauzate de noua variantă.

Noua variantă a fost depistată și în Hong Kong (două cazuri), Israel, Belgia (un caz) și Botswana (trei cazuri).

Noua tulpină B.1.1.529 a coronavirusului, care ar putea fi denumită de către OMS varianta Niu, este posibil să fi apărut la o persoană care suferea de o infecție cronică și avea un sistem imunitar compromis.

Un oficial de rang înalt din Marea Britanie a explicat că valoare R, respectiv indicele de reproducere al variantei B.1.1.529 în Gauteng este acum de 2. Orice valoare care trece de 1 în cazul noii tulpini este un semn că va avea o creștere exponențială.

Tulpina B.1.1.529 – cât de eficiente sunt vaccinurile?

Oamenii de știință au explicat că tulpina B.1.1.529 are 32 de mutații în proteina spike, partea virusului pe care majoritatea vaccinurilor o folosesc pentru a stimula sistemul imunitar împotriva Covid. Acesta este aproximativ dublu față de numărul asociat cu varianta Delta.

Mutațiile proteinei spike pot afecta capacitatea virusului de a infecta celulele și de a se răspândi, dar, de asemenea, îngreunează celulele imune să atace agentul patogen.

Profesorul James Naismith , director al Institutului Rosalind Franklin, a declarat pentru BBC că noua variantă va face „aproape sigur” vaccinurile mai puțin eficiente, dar „e o veste proastă, dar nu ziua apocalipsei”.

Ravi Gupta, profesor de microbiologie clinică la Universitatea Cambridge, a declarat că lucrările din laboratorul său au constatat că două dintre mutațiile de pe B.1.1.1.529 i-au crescut infectivitatea și au redus capacitatea de apărare a anticorpilor.

Europa se închide pentru Africa de Sud

Marea Britanie, Spania, India, Japan, Italia, Germania, Singapore și Cehia au anunțat că suspendă zborurile cu țările din zona sudică a Africii.

O decizie în acest sens ar urma să fie anunțată și de Comisia Europeană.

Sursa: Digi24, stiripesurse.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat:

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close