Mașini de lux furate din Anglia și dezmembrate în Neamț! Două persoane reținute (video)

Ieri, 25 octombrie, polițiștii de investigații criminale din Neamț, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, au efectuat 2 percheziții și au ridicat un autoturism de lux, ce figura furat de pe teritoriul Marii Britanii, ansamble, subansamble şi alte componente auto.

La data de 25 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Neamț, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ și în baza colaborării cu  grupul de acţiune constituit la nivel european în cadrul planului de acţiune “FRONTEX”, au acționat în județul Neamț, pe linia combaterii infracţiunilor de furt şi trafic de autovehicule de lux.

Astfel, în urma a 2 percheziții la punctele de lucru ale unei societăți comerciale, din Bârgăoani, polițiștii au descoperit și ridicat, în vederea confiscării, un autoturism de lux, înmatriculat în Marea Britanie, ce figura furat de pe teritoriul acesteia, care se afla în proces de dezmembrare, ansamble, subansamble şi alte componente auto, despre care există suspiciunea că provin din traficul ilicit de autoturisme.

Totodată, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe documente şi înscrisuri, reprezentând livrări de componente din ultimii doi ani de zile.

2 persoane au fost conduse la sediul I.P.J. Neamţ, în vederea audierii.

Față de acestea, polițiștii continuă cercetările pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, urmând să fie documentată întreaga activitate infracțională.

La activități au participat polițiști din cadrul Serviciului de Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, Serviciul Criminalistic, polițiști din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Ştefan cel Mare și luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț.

One thought on “Mașini de lux furate din Anglia și dezmembrate în Neamț! Două persoane reținute (video)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat:

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close