Noaptea Licuricilor, o drumeție de noapte cu final fericit (și gustos)

Vineri, 6 august 2021, la ora 18:30, Filiala Cet Dr. Gh. Iacomi „Tânăr și Liber” vă invită să luați parte la un eveniment devenit deja tradiție: Noaptea Licuricilor, ediția a II-a, o drumeție de noapte cu final fericit (și gustos).

Organizația se adresează tinerilor și oferă programe și activități menite să-i stimuleze și să le dezvolte aptitudini și atitudini necesare unei dezvoltări personale armonioase.

La eveniment pot participa persoane de toate vârstele cu mențiunea că minorii vor fi însoțiți, fie vor avea acordul părinților ori al reprezentanților legali. Nu există taxă de participare.

Durata drumeției este estimată la circa 3 ore, la care se adaugă limonada, plăcintele poale-n brâu și alte surprize.

La acest eveniment, licuricii vor lumina dealul Cârlomanu, pe jumătate din traseul de semimaraton de la Curtea Domnească (partea de pe dealul Cârlomanu), un traseu de dificultate ușor – mediu.

Ne vom întâlni cu toții la ora 18:30, pe platoul de evenimente de pe dealul Cârlomanu, vineri 6 august. Aprindem licuricii și plecăm în traseu la 19:00. Ajungem în jurul orei 22:00 înapoi la punctul de plecare – unde ne așteaptă limonada și plăcintele poale-n brâu. Lăsăm licuricii să se odihnească și plecăm spre casă în jurul orei 22:30 – 23:00.

PS. Dacă vremea ne sabotează și se mai anunță vreun ciclon sau alte nenorociri, întâlnirea cu licuricii va fi reprogramată pentru o dată ulterioară.”, anunță organizatorii.

Mai multe detalii despre eveniment aici – click.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat:

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close