Una dintre victimele accidentului din Răucești a încetat din viață

Una dintre victimele accidentului de ieri, din comuna Răucești, a încetat din viață la un spital din Iași. Este vorba despre o femeie în vârstă de 54 de ani, din comuna Răucești.

Ieri, în jurul orei 11.00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier în localitatea Răucești, soldat cu rănirea a 5 persoane.

Din cercetările preliminare efectuate de polițiști a reieșit că în timp ce un tânăr de 21 de ani, din Răucești, conducea o autoutilitară pe DN 15 C, în localitatea Răucești, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism (taxi) condus de un bărbat, de 64 de ani, din aceeași localitate.

Imediat după producere evenimentului rutier, tânărul în cauză a părăsit locul producerii accidentului. După căutările polițiștilor, acesta a fost găsit într-un fost CAP din comuna Răucești și transportat la spital pentru îngrijiri medicale după care a fost reținut.

Citește și:

Accident grav la Răucești! Cinci persoane au ajuns la spital

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: