Certificatul digital Covid va fi eliberat începând cu 1 iulie

Portalul web de pe care cetățenii români sau străini își pot genera certificatele digitale UE privind COVID este pregătit pentru lansarea din 1 iulie 2021.

Specialiștii STS, care au dezvoltat întregul sistem informatic, au făcut ultimele optimizări, în conformitate cu prevederile OUG adoptată de Guvernul României.

Cei care vor dori un certificat pentru a călători în siguranță pe timpul pandemiei de COVID-19 vor avea la dispoziție, începând de joi, platforma  https://certificat-covid.gov.ro.

Interfața aplicației este intuitivă, iar în mai puțin de 10 pași, poate fi obținut certificatul:

Autentificarea se face pe baza unei adrese de e-mail.
Dacă e-mail-ul este valid, sistemul informatic trimite un link, care după accesare va direcționa utilizatorul în pagina principală a platformei.
Se accesează butonul verde „Certificat nou”.
Se alege tipul actului de identitate în baza căruia solicitantul a fost înregistrat la testare sau vaccinare.

Cetățenii români și cei cu CNP emis de autoritățile române accesează butonul „CNP”, urmat de categoria de vârstă. În câmpurile dedicate, introduc: codul numeric personal, seria și numărul actului de identitate, inițiala numelui, inițiala prenumelui și tipul certificatului dorit. Cetățenii străini selectează opțiunea „Pașaport/Act de identitate” și completează câmpurile care cuprind: „Țara care a emis pașaportul”, numărul „pașaportului sau al cărții de identitate”, inițialele numelui și prenumelui, iar apoi aleg tipul de certificat.

În funcție de categorie, se completează:

Pentru generarea certificatului de vaccinare, se alege tipul serului administrat, județul în care a fost vaccinat și se introduce numărul corespondent lunii în care a avut loc vaccinarea.
Pentru generarea certificatului de recuperare după COVID, se alege județul în care s-a realizat testarea și luna în care persoana a fost confirmată pozitiv.
Pentru generarea certificatului de testare, se alege județul în care s-a realizat testarea și luna în care s-a efectuat. Pentru acest tip de certificat, valabilitatea este de maximum 72 de ore de la realizarea testului negativ.
Se apasă butonul „Salvează”, iar aplicația înregistrează cererea de generare a certificatului digital UE privind COVID.
Ulterior, în secțiunea „Listă certificate” se vor putea vizualiza toate certificatele emise de pe acel cont de e-mail.

Câteva precizări importante:

Certificatul este gratuit.
În cazul minorilor sub vârsta de 14 ani, este necesar acordul părinților.
Timpul de generare a certificatului poate fi de la câteva secunde, până la o oră, în funcție de numărul de solicitări.
În momentul generării certificatului, persoana care l-a solicitat este notificată prin e-mail.
La intrarea în statele membre ale Uniunii Europene, verificarea certificatelor se realizează prin scanarea codului QR. Utilizatorul îl poate accesa și vizualiza atât din lista de certificate – prin selectarea certificatului, cât și prin descărcarea efectivă, în format *pdf, a documentului, care se poate tipări.

Pentru suport în emiterea certificatelor sau obținerea altor informații privind utilizarea lor, a fost operaționalizat un Call Center la numărul de telefon 021.414.44.25. De asemenea, certificatul poate fi obținut în format letric prin intermediul primăriei în raza căreia își are domiciliul persoana, direcției de sănătate publică sau serviciului public comunitar de evidență a persoanelor.

În situațiile în care apar inadvertențe între informațiile completate de o persoană și cele înregistrate în bazele de date conectate cu platforma   “https://certificate-covid.gov.ro”https://certificat-covid.gov.ro trebuie realizate corecții de date. De aceea, solicitarea de eliberare a certificatelor de vaccinare trebuie realizată cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de momentul utilizării, iar pentru cele de testare cu cel puțin 12 sau 48 de ore, în funcție de tipul de test efectuat – rapid sau PCR.

Info suplimentar

Reamintim că certificatul nu este un document obligatoriu, însă cu ajutorul lui persoanele care s-au vaccinat anti COVID-19, s-au recuperat după această afecțiune sau dețin un rezultat negativ la testarea COVID-19 pot dovedi situația lor epidemiologică.
Pentru generarea certificatelor, sistemul informatic preia datele necesare din Registrul Electronic Național de Vaccinări pentru persoanele care s-au vaccinat și din Aplicația Corona-Forms pentru persoanele care au fost testate și au un rezultat negativ sau un rezultat pozitiv, dar s-au recuperat după COVID-19. Certificatele includ un cod QR care va conține o semnătură digitală, astfel încât, la citirea acestuia, să poată fi verificată autenticitatea, integritatea și validitatea documentului. Semnătura digitală este pusă la dispoziție de STS, astfel încât cetățenii nu au nevoie de o semnătură digitală proprie.

Pentru verificarea, la intrarea în țară, a codurilor QR de pe certificatele digitale, STS a distribuit către Poliția de Frontieră echipamentele necesare: 271 de scannere mobile și 271 de telefoane mobile smart, care au instalată aplicația „CoronaScan”. La intrarea în orice stat membru al Uniunii Europene, certificatul poate fi prezentat atât în format digital, pe un dispozitiv mobil, cât și tipărit pe hârtie.

Au fost implementate măsuri de securitate cibernetică la nivelul sistemelor informatice.

2 comentarii la „Certificatul digital Covid va fi eliberat începând cu 1 iulie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: