Un suspect în cazul crimei din Piatra Neamț a fost reținut

Un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Piatra Neamț, a fost prins de polițiști și reținut, ieri seară, de procurorul criminalist, sub aspectul comiterii infracțiunii de omor.

Din primele informații, acesta era, la fel ca victima, un om al străzii. Cel mai probabil, în urma unui conflict și pe fondul consumului de alcool, criminalul l-a lovit cu o pavelă în zona capului.

Potrivit stiri-neamt.ro, este vorba despre un om al străzii, căsătorit și cu un copil, și care își făcea veacul prin zona pieței din cartierul Mărăței.

Se pare că de câteva zile ar fi stat cu alte persoane fără adăpost în zona unde i-a fost găsit cadavrul și, cel mai probabil pe fondul consumului de alcool, ar fi fost lovit cu o bordură în zona capului.

Cercetările continuă sub coordonarea procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț.

Reamintim că luni, 3 mai, cadavrul unui om al străzii a fost descoperit de o echipă de muncitori veniți să verifice instalația de apă a unui imobil. Muncitorii faceau verificarea periodică a instalației de apă a blocului când, sub scara de la intrarea in bloc, au gasit cadavrul desfigurat al unui bărbat (Piatra Neamț: Crimă în ziua de Paște)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat:

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close