Maestrul Ion Dichiseanu s-a stins din viață la vârsta de 87 de ani

Ion Dichiseanu a murit. Actorul avea 87 de ani și a fost internat mai bine de 3 luni în spital în urma unor probleme de sănătate.

Ion Dichiseanu s-a născut pe 20 octombrie 1933 în Adjud. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, Facultatea de Teatru din București în 1959.

A fost cunoscut datorită activității sale artistice în cadrul Teatrului Nottara, precum și pentru numeroasele roluri care l-au consacrat în cinematografie, teatru de televiziune și teatru radiofonic.

A primit Premiul ACIN pentru rolul din filmul “Clipa” (1979) și a fost decorat cu Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler (30 mai 2002), alături de alți actori, „pentru prestigioasa carieră artistică și talentul deosebit prin care au dat viață personajelor interpretate în filme, dar și pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc”.

Ion Dichiseanu a fost ales Cetățean de Onoare al orașului Adjud, orașul său natal.

Totodată, în anul 2019 a fost decorat de președintele României, Klaus Iohannis cu Ordinul Serviciul Credincios în grad de ofițer.

În 1995 a publicat volumul de versuri Frumoasa spaniolă, frumoasa suedeză la Editura Arc.

Moment special dedicat lui Ion Dichiseanu în cadrul Galei Gopo 2017 – Premiul Gopo pentru Întreaga Carieră:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: