Protest motorizat pentru autostrada A8 la granița județului Neamț

  • Peste 200 de autoturisme, circa 70 de tiruri și aproape 100 de motociclete din toată Moldova au participat la acțiunea care se dorește a fi un semnal privind necesitatea unei infrastructuri în regiune. Marşul motorizat a fost organizat de asociaţiile “Împreună pentru A8” şi “Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei” și a avut loc în localitatea Cristeşti, aflată la limita cu judeţul Neamţ.

Zeci de capete de TIR, camioane și simpli cetățeni s-au strâns în apropiere de localitatea Cristeşti, din Suceava, locul în care ar urma să se întâlnească Autostrada A7 şi Autostrada A8. Oamenii au ocupat şoselele, nemulţumiţi că nu au drumuri de mare viteză în zona Moldovei.

Participanţii la acest marş de protest au cerut alocarea de fonduri prin PNRR pentru construcţia autostrăzii A8 sau Autostrada Unirii cum mai este cunoscută, care să lege estul de vestul ţării. De asemenea, protestatarii au solicitat scurtarea termenelor de proiectare şi de întocmire a documentaţiilor tehnice.

“Lipsa unei finanţări predictibile, clare şi cu sursă precisă a acestor autostrăzi vitale poate fi văzută ca o nouă amăgire pe care acest Guvern o livrează moldovenilor. (…) Presiunea publică trebuie să continue până la finalizarea acestor lucrări, ce vor deveni noile magistrale ale dezvoltării zonei”, se arată într-un comunicat al celor două ONG-uri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: