Apel umanitar: o familie cu 6 copii a rămas fără casă în urma unui incendiu

Marți 26 ianuarie, în jurul orei 14:30, pompierii militari au fost  înștiințati despre producerea unui incendiu la o locuință din localitatea Sagna.

La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Roman cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD și pompieri voluntari din cadrul SVSU Sagna.
Incendiul se manifesta generalizat la nivelul unei locuințe,  cu posibilitatea propagării la locuință aflată în imediata vecinătate și o anexă gospodărească.

Preotul Paroh Francisc Fărcășel a făcut un apel către toți oamenii care ar putea ajuta această familie.

Cred, fiecare dintre noi prețuim acel loc pe care îl numim ACASĂ…Pentru familia Blaj Iosif și Nicoleta și cei 6 copii (Fdt. Crizantemelor, 23), pentru o perioadă, cuvântul ACASĂ va fi un loc trist, care provoacă teamă, după incendiul din această după-amiază…Vă invit să facem o mică renunțare ca ei să se poată întoarce cât mai curând ACASĂ!Ei sunt bine, însă din casă au putut salva puține lucruri și, mai ales, casa trebuie construită de la zero.Cei cu inima bună mă pot contacta pe mine, sau direct, familia. Orice ajutor este binevenit și urgent, mai ales că suntem plină iarnă.Dumnezeu să vă răsplătească pe toți!

Dacă doriți să-i ajutați, puteți contacta Parohia Înălţarea Domnului, Sagna.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: