Indiferent de vreme, Pârtia Cozla NU va fi deschisă în acest sezon!

În urma unei analize, primarul municipiului Piatra Neamț, Andrei Carabelea, a decis că în acest sezon pârtia de ski va rămâne închisă.

În urma unei analize atente, a discuțiilor cu reprezentanții Perla Invest și a opiniilor exprimate de pietreni în cadrul consultării publice lansate pe această temă s-a luat decizia ca în acest an pârtia de pe Muntele Cozla să rămână închisă.

La baza acestei decizii au stat lipsa precipitațiilor și temperaturile ridicate înregistrate în ultimii ani, situația financiară a primăriei, dar și contextul epidemiologic – evoluție care nu poate fi anticipată. În sezonul 2019-2020 pârtia nu a putut fi deschisă din cauza lipsei zăpezii, iar în iarna anterioară a funcționat în pierdere.

Chiar și în cel mai bun an pentru schiat, pârtia din Piatra-Neamț a încheiat sezonul cu pierdere, iar în actuala situație în care se află bugetul local, Primăria Piatra-Neamț nu își permite financiar acest lucru.Pentru a fi rentabilă, infrastructura turistică de pe Muntele Cozla trebuie dezvoltată, astfel încât zona să fie o atracție pentru turiști și pietreni pe tot parcursul anului, proiect ce se află în strategia pentru următorii ani și care se află în consultare publică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: